Stresul mi-a provocat cancer de san ... sune Anastacia! C'mon, really?

După ce a luat peste picior bolile de care a suferit, inclusiv cancerul la sân, Anastacia priveşte lucrurile cu seriozitate, găsind explicaţii. Cum nimeni din familia sa nu a suferit de teribila maladie, interpreta consideră stresul drept principalul vinovat. „Tot mai multe femei din ziua de azi se îmbolnăvesc de cancer la sân care nu are legătură cu genele. Sunt sigură că stresul l-a provocat pe al meu”, a mărturisit interpreta.
Vedeta a fost afectată atunci de presiunea din viaţa personală şi din cea profesională. „Relaţiile nu prea grozave în care eram şi cariera mea, deveniseră prea mult pentru mine. Nu sunt făcută pentru industria aceasta. Nu ştiu cum să fiu vedeta pe care casa mea de discuri şi-ar fi dorit mereu să fiu. Nimic din toate acestea nu e natural pentru mine. După succesul surprinzător al primului album, am trecut la al doilea şi totul s-a înceţoşat muncind din greu. Am avut hernie la o coardă vocală şi am suferit de ceea ce credeam că sunt atacuri de panică. Cancerul a urmat imediat”, a mărturisit cântăreaţa.
Acum, necazul maladiei este doar o aminitire neplăcută pentru vedetă, care se bucură de căsnicie. „Wayne e şeful acasă. Încă lucrează ca bodyguardul meu, deoarece se pricepe la asta. Iubesc să fiu soţia lui. Mi-am găsit feminitatea în această căsnicie. Când am purtat rochia de mireasă, spuneam: «Sunt o lady, sunt o lady». Prima oară când ne-am sărutat, am fost luaţi prin surprindere şi am izbucnit în râs, deoarece era ceva pe care niciunul nu lua în serios”, a dezvăluit cântăreaţa. Nu rămâne decât ca Anastacia să se răzgândească şi să îşi dorească până la urmă un copil pentru ca fericirea să fie completă. Şi, desigur, să nu mai fie chinuită de vreo nouă boală.

Aparut in: 2008-11-02 05:58:22 Scris de: Andrei V
Sursa:
4 Tag-uri: Anastacia,   cancer,   muzica,   Wayne,  


Ultimele articole din Stiri din Divertisment


Citeste mai multe detalii despre articolul: Poker sau Jojo nud ?Poker sau Jojo nud ?
Cum îşi poate face mai bine o frumoasă debutul în cinematografie dacă nu printr-o scenă incendiară, care să o facă remarcată?! Reţeta a fost aplicată perfect de Cătălina Grama. Cea cunoscută sub numele „Jojo” apare complet nud într-o secvenţă din noul film al lui Sergiu Nicolaescu, „Poker”. Fericită că are ocazia să debuteze „ireal de spectaculos”, sub bagheta regizorală a unui reputat maestru, blonda nu s-a dat în lături să renunţe complet la haine. „A fost destul de dificil, numai că am intrat foarte bine în mintea personajului meu, din a cărui perspectivă nu am mai avut absolut nicio problemă, mai ales că m-am bucurat de susţinerea echipei. Am lucrat cu foarte puţini oameni în jur în acel moment. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: The Hurt Locker - castigatorul Oscar 2010The Hurt Locker - castigatorul Oscar 2010
Festivitatea mult asteptata a decernarilor premiilor Oscar s-a desfasurat in deja celebrul Kodak Theatre din Los Angeles, California. Festivitatea s-a bucurat de prezenta mai mult decat coplesitoare a starurilor hollywoodiene, printre cei ajunsi pe scaunele din Kodak Theatre regasindu-se Robert Downey Jr., Jeff Bridges, Rachel McAdams, Sigourney Weaver, Kathryn Bigelow, Matt Damon, Merryll Streep, Sandra Bullock, James Cameron, George Clooney, Quentin Tarantino, majoritatea celor mentionati fiind si nominalizati la premiile Academiei Americane pentru Film. Prezentatorii acestei editii au fost Steve Martin si Alex Baldwin, celebrii actori americani de comedie. Lupta pentru cel mai bun film al anului s-a dat intre 2 soti - James Cameron cu Avatar si Kathryn Bigelow cu The Hurt Locker, scorul final fiind 6:3 pentru fosta nevasta a lui James Cameron. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: AVATAR - castigator absolut al Golden Globe Awards 2010AVATAR - castigator absolut al Golden Globe Awards 2010
Asa cum majoritatea ne asteptam, anul acesta castigatorul previzionat la categoria filme a fost mega-productia AVATAR a lui James Cameron, lumea imaginara a oamenilor albastri in comuniune cu natura, film care probabil va lua cam tot ce va fi de luat si la premiile OSCAR din aceasta primavara. Premiul pentru cea mai buna actrita a mers la Sandra Bullock, cel mai bun actor fiind Jeff Bridges, premiu pentru filmul Crazy Heart ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Stereo Love - creatia muzicala romaneasca cea mai ascultata in 2009 in lumeStereo Love - creatia muzicala romaneasca cea mai ascultata in 2009 in lume
Edward Maya da lovitura! Anul 2009 il aduce pe celebrul artist si producator in lumina reflectoarelor din intreaga lume. Primul sau single “Stereo Love” este cea mai mare surpriza din industria muzicala romaneasca, reusind sa atraga cu adevarat atentia asupra acestei piete muzicale. Incredibilul succes al hit-ului “Stereo Love” este tradus prin concerte in toata lumea, precum si prin situarea pe primele locuri in clasamentele internationale. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: This is it! - concertul care nu a mai fostThis is it! - concertul care nu a mai fost
Incepand cu 28 Octombrie, cinematografele din intreaga lume vor prezenta timp de 2 saptamani filmul "This is it!" dedicat lui Michael Jackson, regele muzicii pop. Filmul a avea secvente inregistrate la repetitiile pentru concertele care trebuiau sa aiba loc pe arena londoneza O2 incepand cu luna august a acestui an. Kenny Ortega, regizorul concertelor şi al documentarului, a declarat că pelicula este un adevărat cadou pentru fanii lui Michael. "Sunt mândru de anii de prietenie şi de asociere creativă pe care i-am avut cu Michael şi sunt fericit că oamenii vor avea şansa să îi vadă spiritul în acţiune", a declarat Ortega. Regizorul mai spune că This Is It va rămâne în istorie "ca un mare concert pe care nimeni nu a apucat să îl vadă, dar în acest film vom vedea un rar portret al lui Michael Jackson". ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Nebunii in piscinaNebunii in piscina
Se pare ca Angelina si Brad stiu cum sa isi condimenteze viata sexuala. Brad Pitt a dezvaluit ca el si Angelina au o "grota" ascunsa in afara casei in care fac sex, potrivit femalefirst.co.uk. Cei doi, care au sase copii, isi gasesc cu greu timp pentru a-si petrece cateva clipe impreuna, asa ca folosesc o ascunzatoare din spatele unei cascade din piscina lor care este "un loc grozav pentru sex", declara Brad pentru o revista americana. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Michael Jackson a trecut in nefiinta. R.I.P.Michael Jackson a trecut in nefiinta. R.I.P.
Cantaretul american Michael Jackson a incetat din viata, joi noaptea, in urma unui stop cardiac. El fusese transportat de urgenta la spital de catre o echipa de paramedici chemati la locuinta sa si care l-au gasit fara suflare. Cotidianul LA Times scria, joi noaptea, ca paramedicii l-au resuscitat inainte sa-l transporte la Centrul Medical UCLA. Publicatia anunta ca doctorii de la centrul medical UCLA l-au declarat decedat pe interpret dupa ce acesta a fost adus in coma profunda. Un martor a spus ca starul pop, in varsta de 50 de ani, a fost luat de acasa intr-o ambulanta rosie. Tatal cantaretului nu a vrut sa dea detalii despre starea sa, scrie site-ul E! Online. "Am aflat ca Michael Jackson a fost dus cu ambulanta la spital", scrie site-ul TMZ.com, specializat in viata starurilor, precizand ca regele muzicii pop a fost victima unui stop cardiac. La acel moment, nimeni nu dadea informatii oficiale despre starea sanatatii starului. Imediat dupa ce a fost internat, in fata spitalului s-au strans o multime de fani ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Anna Lesko: Am ajuns la maturitatea femeii care ştie exact ce vreaAnna Lesko: Am ajuns la maturitatea femeii care ştie exact ce vrea
Se spune că viaţa este suma deciziilor luate de-a lungul ei, pe toate planurile, inclusiv cel amoros. În dragoste însă, nu de puţine ori se întâmpla ca hotărârile să nu se demonstreze a fi cele mai inspirate. Anna Lesko ştie prea bine acest lucru, însă nu o încearcă nicio urmă de regret. Cântăreaţa moldoveancă s-a iubit de-a lungul anilor cu bărbaţi numai unul şi unul. Fie că a fost vorba de Irinel Columbeanu, Codin Maticiuc sau Elan Schwartzenberg, partenerii frumoasei Annicyka au ceva în comun: banii. Bani care, aşa cum se întâmplă de obicei, pot transforma relaţia, în mintea cârcotaşilor, într-una pe interes. „Eu nu regret niciodată deciziile pe care le iau şi îmi asum fiecare relaţie”, mărturiseşte artista, într-un interviu acordat revistei Star. ... citeste toata stirea >>