Mariah Carey se ocupă de sânii ei. Cu ajutorul unui asistent personal

Mariah Carey este o divă desăvârşită. Şi cum frumuseţea se menţine greu, cântăreaţa americană are câte un asistent personal, care să se ocupe de fiecare parte a corpului ei. La un eveniment al postului muzical de televiziune VH1, solista a spart gura târgului, când s-a închis în toaletă cu un asistent care să-i „aranjeze bustul”.

„Un om a avut grijă ca sânii ei să arate bine, iar un altul, înarmat cu pensule, farduri şi sprayuri, i-a realizat machiajul şi coafura. Toaleta a fost încuiată zece minute, timp în care Mariah a fost dichisită de angajaţii ei. În plus, întreaga noapte a fost înconjurată de gărzile ei de corp”, a spus cineva care a văzut-o.

Ca să-şi pună mai bine în valoare formele trupului, Carey a ales să poarte o rochie lungă, mulată şi foarte decoltată, a aflat The Sun. Ţinuta de culoare mov s-a potrivit ca o mănuşă corpului artistei, proaspăt remodelat cu diete şi şedinţe de aerobic. Aviz amatoarelor!

„Secretul siluetei mele constă în diete drastice, bazate pe supe şi carne din peşte. Am şi o antrenoare minunată, pe Patricia. În general, practic aerobicul în apă”, a declarat vedeta din lumea muzicii.

    
    


Aparut in: 2007-09-24 23:42:04 Scris de: anca axenia
Sursa:
2 Tag-uri: Mariah Carey,   VH1,  


Ultimele articole din LifeStyle si Vedete


Citeste mai multe detalii despre articolul: Zambeste tot timpul ne sfatuieste Andreea RaicuZambeste tot timpul ne sfatuieste Andreea Raicu
Andreea Raicu nu este doar o brunetă dulce şi sexy. Are şi creier! Pentru a intra în rând cu lumea, starleta şi-a făcut blog. Şi a ţinut să filosofeze despre viaţă în general şi despre suferinţă şi eşecuri, în particular. „Ştiu că eşti supărat, dezamăgit, deznădăjduit, nu te mai interesează nimic. Toată teoria asta ţi se pare o prostie, şi nu vrei să mai auzi altceva în afara celor care te macină. De acord, cu toţii am trecut prin asta. Uneori poate fi ca un vertij care nu se mai termină, care te trage în jos, simţi că îţi pierzi minţile, iar puterile te lasă, dar întotdeauna iese soarele. Întotdeauna! Fără excepţie! Trebuie doar să crezi”, scrie Andreea pe blogul ei. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Nicoleta Luciu: sunt o norocoasaNicoleta Luciu: sunt o norocoasa
A fost, cândva, cea mai dorită femeie din România, însă sondajele site-ului nostru din această primăvară au distrus mitul numit Nicoleta Luciu. Acum, este o actriţă de telenovele, o mămică fericită şi o femeie aproape împlinită. Ştim cu toţii ce îi lipseşte... Deşi şi-a dublat practic greutatea, frumoasa Nicoleta Luciu susţine că perioada natală a fost foarte frumoasă. Nu de alta, dar aşa priveşte lucrurile acum, de la cele 50 de kilograme la care a revenit cu multă trudă şi compot. „Am avut norocul să am alături oameni care m-au susţinut, care m-au făcut să mă simt frumoasă. În plus, am avut naşterea pe care mi-am imaginat-o. Fără dureri, fără contracţii, am născut uşor şi am avut noroc cu un copil cuminte care m-a lăsat să mă odihnesc. Sunt o norocoasă!”, spune Nicoleta în Star. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Titanic inca provoaca ecouri pentru protagonistiTitanic inca provoaca ecouri pentru protagonisti
Actorii Kate Winslet si Leonardo DiCaprio au facut o donatie de 30.000 de dolari ultimei supravietuitoare de pe vaporul Titanic. Potrivit Access Hollywood, cei doi protagonisti ai filmului “Titanic” din anul 1997 impreuna cu regizorul James Cameron au adunat respectiva suma de bani pentru a se asigura ca Millvina Dean in varsta de 98 de ani isi va putea achita cheltuielile de la azilul de batrani in care isi petrece ultima parte a vietii. Millvina Dean a fost cea mai tanara pasagera de pe vapor, avand numai 9 luni in anul 1912, atunci cand Titanicul s-a lovit de un iceberg in drumul sau spre New York si s-a scufundat. Fotograful Don Mullan a lansat un apel in editia de duminica, 10 mai 2009, a ziarului Irish Independent pentru a strange fonduri pentru batrana si i-a contactat de asemenea pe Kate Winslet, Leonardo Di Caprio si James Cameron cu scopul de a atrage atentia lumii asupra starii singurei persoane ramase in viata pana in anul 2009 dintre supravietuitorii tragediei din anul 1912, organizand la randul lui o expozitie de fotografie in scop caritabil. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Kate Winslet si Daily MailKate Winslet si Daily Mail
Actriţa Kate Winslet, care a câştigat anul acesta Oscarul pentru rolul din The Reader, a dat în judecată publicaţia britanică Daily Mail. Vedeta cere daune în valoare de 169.000 de euro, după ce un articol spune că Winslet ar fi minţit cu privire la regimul său de slăbit. Kate Winslet se declară ofensată şi foarte tulburată de ceea ce s-a scris. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Apetit pentru horrorApetit pentru horror
Actriţa Katie Holmes va juca în filmul horror Don't Be Afraid of the Dark, produs de Guillermo del Toro, anunţă Variety. Filmările sunt programate să înceapă în această vară la Melbourne. Lungmetrajul este bazat pe o producţie de televiziune din 1973 şi prezintă povestea unei fetiţe care se mută împreună cu tatăl ei şi iubita acestuia. Ei descoperă că nu sunt singurii care locuiesc în casă, aceasta fiind plină de creaturi diabolice. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: David Letterman s-a insuratDavid Letterman s-a insurat
Dacă este cu adevărat puternică, dragostea îşi găseşte încununarea, mai devreme sau mai târziu. Iar protagoniştii devin o pereche legată nu doar de sentimente, dar şi de acte. Aşa s-a întâmplat în cazul lui David Letterman, care a început să formeze un cuplu cu Regina Lasko în 1986. De atunci, cei doi nu au încetat să fie împreună şi în 2003 a venit pe lume rodul iubirii lor, Harry. Iar după 23 de ani de relaţie, perechea a făcut, în sfârşit, pasul cel mare. Vestea a fost dată de celebrul prezentator luni, în timpul emisiunii sale, „Late Show”. „Joi, 19 martie, 2009, la ora trei p.m., la Tribunalul districtual Teton din Choteau, Montana, m-am căsătorit cu Regina Lasko”, a mărturisit Letterman. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Jennifer Aniston - cugetari despre viataJennifer Aniston - cugetari despre viata
Când ajungi la o anumită vârstă şi eşti trecut prin multe relaţii nereuşite, te poţi transforma într-o persoană care nu îşi mai face speranţe în privinţa unei vieţi amoroase ideale.Unu din cele mai bune exemple este actrita Jennifer Aniston, fosta sotie a lui Brad Pitt. Prin viata ei, si asa destul de agitata au trecut in ultima vreme Vince Vaighn si Paul Sculfor, toti in incercarea de a face uitata iubirea pierduta in fata Angelinei Jolie: Brad Pitt. Desi acum, spune ea, se bucura de o noua poveste de iubire alaturi de John Mayer, actrita este reticenta atunci cand este vorba de perfectiune, potrivire, iubire, dupa declaratiile ei: „Nu am o relaţie perfectă şi nu cred că există aşa ceva. Ne amăgim dacă suntem de părere că există. Cine spune că fiecare relaţie trebuie să dureze pentru totdeauna? Asta înseamnă să speri la prea mult. Cred că fiecare relaţie este o lume în sine”, a spune Jennifer intr-un interviu recent. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Madonna la BucurestiMadonna la Bucuresti
Madonna va susţine un concert la Bucureşti, în cadrul turneului mondial "Sticky & Sweet Tour", pe 26 august. Concertul va avea loc în parcul Izvor, iar biletele vor fi puse în vânzare pe 3 martie. Preţurile biletelor vor fi cuprinse între 120 şi 800 de lei. DJ Paul Oakenfold, artistul care deschide toate show-urile din cadrul "Sticky & Sweet Tour", va fi Invitatul special al concertului susţinut de Madonna la Bucureşti. Concertul de aproximativ două ore are patru părţi "The Pimp", ce cuprinde un omagiu adus anilor 20 şi stilului "gangsta pimp", "Old School", unde Madonna revine la stilul anilor 80, secţiunea dedicată muzicii şi dansului din folclorul balcanic, cu influenţe din muzica ţigănească, şi secţiunea Rave. Costumaţiile pe care Madonna le poartă în acest show sunt realizate de 36 de designeri. ... citeste toata stirea >>