Mel Gibson vrea să renunţe la actorie
Succesul din weekendul trecut pe care l-a avut ultimul film regizat şi scris de el, „Apocalypto”, pare că l-a determinat pe Mel Gibson să spună „adio” carierei de actor. Încasările de 14 milioane de dolari ce au făcut din această peliculă numărul unu în topurile americane sunt şi ele un argument destul de puternic în favoarea acestei decizii.
Convins că şi-a spus ultimul cuvânt în ceea ce priveşte actoria, Mel a decis că regia i se potriveşte mult mai bine la vârsta pe care o are. „Vreau să fac filme! Asta îmi place acum. Nu mai vreau să fiu starul filmelor, ca până acum. Vreau să le regizez şi, eventual, să le şi scriu”, a declarat ieri pentru tabloidul The Sun.
Cariera lui este una cu adevărat grandioasă. Mel Columcile Gerard Gibson, căci acesta este numele lui complet, s-a născut pe 3 ianuarie 1956 la în orăşelul Peekskil, de lângă New York. Este al şaselea fiu din cei unsprezece. Tatăl, Hutton Gibson, a lucrat la căile ferate, iar mama, Ann Gibson, australiancă de origine, era casnică. Nesuportând sărăcia din State, Mel şi familia s-au mutat în anii '60 în Australia, la Sydney. Acolo, tânărul a studiat actoria la Universitatea „New South Wales” , interpretând mai multe roluri la „Institutul Naţional de Artă”, unde i-a avut colegi pe Judy Davis şi Geoffrey Rush.
Primul film cu adevărat important în care a jucat a reprezentat şi marele său debut, „Mad Max” din 1979, ceea ce l-a făcut, la cei 23 de ani pe care îi avea atunci, să devină cunoscut în lumea întragă. Următorul film s-a numit „Tim”, a avut premiera în acelaşi an şi i-a adus lui Mel primul premiu din carieră: trofeul pentru cel ma bun actor la gala „Institul Filmului Australian”, varianta de la Antipozi a Oscarurilor.
În 1980 s-a căsătorit cu Robyn Moore cu care a făcut de-a lungul mariajului, nu mai puţin de şapte copii. Cariera de regizor şi-a început-o încă din 1993, cu filmul „The Man Without a Face”, unde a interpretat şi rolul principal. Apoi, doi ani mai tărziu, a regizat celebrul „Braveheart”, unde a şi interpretat rolul faimosului razboinic scoţian William Wallace. În anii ce au urmat, s-a ocupat numai de actorie, până în 2004, când a înregistrat un imens succes cu „The Passion of the Christ”. A patra peliculă regizată de Mel este şi cea mai recentă, „Apocalypto”, considerată deja de critici o adevărată favorită la Oscarurile de la începutul anului viitor.
Aparut in: 2006-12-12 12:54:53 Scris de: Torok Dorina
Sursa:
Ultimele articole din Filme si Cinema
Brad Pitt aka Steve McQueen
Brad Pitt va interpreta rolul celebrului Steve McQueen, într-un film biografic, conform TopGear.com. Producătorii Michael Cerenzie şi Christine Peters au achiziţionat drepturile asupra biografiei "Steve McQueen: Portrait of an American Rebel". Filmările sunt programate să înceapă spre sfârşitul anului. Realizatorii s-au gândit la Brad Pitt pentru că seamănă cu Steve McQueen. Pelicula biografică urmăreşte cariera de actor a lui Steve McQueen. Acesta era cunoscut şi pentru pasiunea sa pentru maşini şi motociclete. ...
citeste toata stirea >>
Actiune non-stop in topul Box Office: Star Trek revine in forta
Noul lungmetraj Star Trek: Un nou început se află pe primul loc în box office-ul american, conform Box Office Mojo. Filmul a avut, în primele trei zile de la lansare, încasări de 72,5 milioane de dolari. Pelicula lui J.J. Abrams readuce în atenţia publicului una dintre cele mai de succes francize SF ale tuturor timpurilor. Star Trek: The Future Begins este destinat atât celor nefamiliarizaţi cu universul Star Trek, cât şi super-fanilor acestuia. ...
citeste toata stirea >>
Jekyll sau Keanu
La 13 ani de la Mary Reilly (jucată de Julia Roberts) al lui Stephen Frears, un nou film este în pregătiri, care îl are în centrul atenţiei tot pe faimosul Dr. Jekyll, ce se transformă noaptea în monstruosul domn Hyde. Keanu Reeves a fost ales să-l încarneze pe omul de ştiinţă şi pe dublura sa malefică, sub egida Universal Pictures. ...
citeste toata stirea >>
Scenariul Gladiator 2 - aruncat la gunoi
Un document care conţinea scenariul continuării filmului Gladiator, scris de muzicianul Nick Cave, a fost descoperit de fani, anunță Mirror.co.uk. Se pare că regizorul Ridley Scott şi actorul Russell Crowe i-au cerut lui Cave să scrie acest scenariu. Proiectul a fost abandonat după ce studiourile au considerat că o continuare ar fi prea greu de realizat, având în vedere că personajul intepretat de Crowe, Maximus, moare în primul film. Scenariul lui Cave aducea în atenţia cinefililor un Maximus reîncarnat de zeii romani care devenea un salvator al creştinilor. ...
citeste toata stirea >>
Povestea vaporului negru pe DVD
In avanpremiera mult-asteptatei lansari a productiei „Watchmen”, Paramount Pictures ne propune „Povestea Vaporului Negru” o animatie dupa benzile desenate omonime integrate, ca intr-o rama, in cadrul mai amplu al scenariului „Watchmen”. O mostra de fictiune post-moderna si o viziune originala asupra povestilor deja stereotipe cu supereroi, exclusiv pe DVD. Pe o insula pustie naufragiaza, sfarsit de puteri, capitanul (voce Gerard Butler – „300”, „P.S. Te iubesc”) unei nave atacate in larg de pirati. Imaginea corabiei negre aducatoare de moarte il obsedeaza intr-atat incat jura sa-si razbune marinarii, ale caror lesuri hranesc acum pasarile hulpave. Construindu-si o pluta din cadavrele camarazilor sai, porneste spre casa pentru a-si proteja familia de sosirea iminenta a piratilor. ...
citeste toata stirea >>
Chicken Little, premiera pe DVD
Comedia de aventuri “Chicken Little” / “Puiu’ Mic”, produsa in 2005, este primul film Disney realizat integral cu ajutorul computerului si prima animatie lansata de casa de productie pe DVD, intr-un moment in care epoca VHS tocmai apunea. Acum, “Puiu’ Mic” se lanseaza pentru prima data pe DVD in Romania, intr-o editie doldora de bonusuri pe care cei mici cu siguranta abia asteapta s-o savureze in vacanta de Paste. Ce se poate intampla mai rau decat sa cada cerul pe tine? Ei bine, sa-ti sifonezi si imaginea in comunitate dupa ce ai starnit ditamai panica pentru nimica toata. Caci, se vede treaba, tot ce ti s-a nazarit n-a fost decat o… ghinda. Dar cand te trezesti cu cerul invadandu-ti de-adevaratelea propria camera si, culmea, nu te mai crede nimeni, buclucul abia incepe. Uf, greu sa fii pui mic! ...
citeste toata stirea >>
Pinocchio - lansare pe DVD in Romania
Disney lanseaza, pentru prima data pe DVD in Romania, celebra animatie "Pinocchio" in cadrul spectacolului omonim de teatru sambata, 28 martie a.c., la orele 11, la Teatrul "Ion Creanga" din Bucuresti (Piata Amzei). Toti il cunoastem pe Pinocchio, baietelul mincinos, plasmuit din lemn si insufletit prin puterea dorintei "tatalui" Geppetto. De cand basmul lui Carlo Collodi a iesit de sub tipar, in 1883, Pinocchio a devenit parte din educatia multor generatii de copii, servindu-le adesea parintilor drept anti-model. Acum 70 de ani, Walt Disney l-a animat inca o data, iar in 2009 “Pinocchio” se lanseaza pentru prima oara pe DVD in Romania, intr-o editie aniversara de platina, pe 2 discuri. In 1940, Walt Disney lansa “Pinocchio”, cel de-al doilea lung metraj de animatie, dupa “Alba ca Zapada si cei sapte pitici” din 1937. Pelicula a adus studioului doua premii Oscar (pentru cea mai buna melodie si cea mai buna orchestratie) si a delectat de atunci numeroase generatii de copii, care, devenind parinti si bunici, au spus, la randul lor, nepotilor povestea lui Pinocchio. In 2009, dupa mai bine de opt ani, ...
citeste toata stirea >>
Rachel se marita
A impartit laurii pentru “Brokeback Mountain” cu Michelle Williams, Jake Gyllenhaal si regretatul Heath Ledger, a trait “infernul” modei langa Meryl Streep in “Diavolul de imbraca de la Prada”, a intrat in pielea lui Jane Austen in “Becoming Jane”, s-a aliat cu Steve Carell in misiunea “Get Smart”, iar acum ne surprinde in rolul profund si impresionant care i-a si adus nominalizari la Oscar si la Globul de Aur: Anne Hathaway, acum pe DVD in “Rachel Getting Married”/ “Rachel se marita”, “cel mai bun film al anului” (David Edelstein, New York Magazine). Oricine a vazut filmele “Philadelphia” si “Tacerea mieilor” stie deja de cata forta dramatica este capabil regizorul Jonathan Demme. In “Rachel Getting Married” Demme reda drama lui Kym (Anne Hathaway) ...
citeste toata stirea >>