Moni şi „Abramburica” au leşinat la Săptămâna Modei

Add to My GoogleAdauga acest site la site-urile tale preferate de pe Yahoo! Folosind Yahoo 2360 poti citi online stirile de pe Cinematex
Salveaza articolul Moni şi „Abramburica” au leşinat la Săptămâna Modei pe Delicious

Cea dea doua seară a „Bucharest Fashion Week" a fost, ca şi prima, una specială. Dacă seara inaugurală a fost una a mireselor, una dintre ele chiar gravidă, următoarea s-a desfăşurat sub semnul leşinului.

De această dată, manechine de conjunctură au fost Adriana Bahmuţeanu, Simona Sensual, Diana Cordeanu, Dana Rogoz şi, din nou, Monica Columbeanu. Dar se pare că pentru aceste femei modellingul nu este numai o modalitate de a se da în spectacol, ci şi o probă a rezistenţei fizice, şi, în cazul lui Moni, şi a celei psihice. Astfel, doamna Columbeanu şi Dana Rogoz nu au fost aşteptate la scară , cum probabil şi-ar fi dorit, de limuzine, ci de ambulanţe cu girofarul pornit, informează Ziarul.

Primul leşin al serii a aparţinut lui Moni. Ea, aflată pentru a doua oară pe scena de la „Bucharest Fashion Week”, nu prea a ţinut cont de faptul că este gravidă şi s-a dat în spectacol, că doar nu e Iri organizator degeaba. Imaginaţi-vă cum arată o femeie însărcinată în luna a opta îmbrăcată într-o rochie transparentă şi vă veţi da seama că din nou Moni a fost „main eventul” serii. La un moment dat însă, i s-a făcut rău. A fost deîndată tratată de medicii personali, angajaţi de soţul său pentru a avea grijă de ea pe parcursul sarcinii şi care au însoţit-o de altfel şi la acest eveniment.

Dar să nu credeţi că fosta domişoară Gabor s-a oprit aici. Deşi putea naşte în orice moment, ea a participat noaptea şi la petrecerea aferentă evenimentului, desfăşurată într-un club de fiţe. Şi să nu credeţi că pentru ea această petrecere a fost un prilej de a sta liniştită la o masă şi de a schimba impresii cu celebrităţile. Nu, Moni a dansat toată noapte, spre marea mirare generală. Dar nu şi a lui Iri, care în tot acest timp a stat linişitit, cuminte, la o măsuţă şi şi-a sorbit din priviri soţia.

Revenind la defilarea manechinelor de ocazie, al doilea leşin a aparţinut Danei Rogoz. „Abramburica” a urcat pe scenă într-o rochie a designerului vestimentar Rita Mureşan, deşi cu doar câteva zeci de minute înainte i se făcuse brusc rău, acuzând puternice dureri de stomac. Tânăra actriţă a leşinat pentru câteva secunde, cea care a pus-o pe picioare fiind chiar Rita, care, întâmplător, avea în geantă o folie de dicarbocalm.

Un alt eveniment la serii a fost debutul în modă al doamnei Bahmuţeanu-(ex?)Prigoană. Aceasta a uitat pentru câteva ore de procesul cu soţul, de scandaluri şi de secţiile de poliţie şi şi-a făcut apariţia pe scenă într-o ţinută sexy, neagră. Postura în care a defilat Adriana a fost, conform spuselor ei, cea de „văduvă”. „Colecţia s-a numit «Momente» şi ce momente sunt importante în viaţa unui om?! Naşterea, dragostea şi moartea. Rochia de mireasă nu mi se potrivea, în bebeluş nu aveau cum să mă îmbrace, aşa că m-au îmbrăcat în văduvă” a explicat ea.

Aceasta a fost pe scurt cea de-a doua seară a evenimentului de mare amploare numit „Bucharest Fashion Week”, sau, mai pe româneşte, „Săptămâna în trei zile de modă mioritică”. Începută cu crizele lui Moni, continuată cu leşinul acesteia, gala promite şi pentru ultima seară incidente dintre cele mai ieşite din comun. Vom trăi şi vom vedea!



Aparut in: 2006-11-30 05:16:45 Scris de: Torok Dorina
Sursa:



Ultimele articole din Barfa Celebritatilor


Citeste mai multe detalii despre articolul: Roxana Marinescu Roxana Marinescu "încinge" podiumul pentru Adrian Haiduc
Imaginea celei mai noi colecţii a designerului de bijuterii Adrian Haiduc, Roxana Marinescu, este vedeta unei prezentări de modă sâmbătă, la Caransebeş. "Iepuraşul" Playboy va face show, în ţinute apetisante, purtând bijuteriile marca "Trinity" by Adrian Haiduc. Roxana a pozat de curând într-un pictorial extrem de senzual, care precede show-ul de la Caransebeş, din The Einstein Bar, care se va desfăşura sâmbătă, 15 septembrie, după miezul nopţii. Deşi ţinutele au fost mult mai cuminţi decât în revista cu iepuraş, Roxana Marinescu debortează de senzualitate şi promite să încingă de-a dreptul atmosfera în localul din Caransebeş, mai rău decât în fotografii. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Bruce Willis va fi din nou taticBruce Willis va fi din nou tatic
Rumer, Scout LaRue şi Tallulah Belle Willis vor avea un frăţior, care va veni pe lume anul viitor.Bruce Willis şi cea de-a doua soţie a sa, Emma Heming, au anunţat că fericitul eveniment urmează să aibă loc "în prima parte a anului 2012", anunţă "US Weekly". Din căsătoria anterioară, cu actriţa Demi Moore, el mai are trei fete, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Christina Walsh, prostituata din camera lui Charlie SheenChristina Walsh, prostituata din camera lui Charlie Sheen
Actorul Charlie Sheen a fost arestat zilele trecute după ce a făcut ravagii într-o cameră de hotel din New York. Acesta era mort de beat, se pare că şi sub influenţa cocainei şi se distra cu o prostituată, care s-a speriat de comportamentul lui, s-a închis în baie şi a sunat la Poliţie.Capri Anderson are 22 de ani şi e actriţă porno şi prostituată de lux. Unii o cunosc sub alte pseudonime, printre care se regăsesc şi Alexis Capri, Stella Costanza sau Capri Nubiles. Numele ei real este, de fapt, Christina Walsh. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: A inceput cu o palmaA inceput cu o palma
Cu o palmă a început totul! A fost o iubire puternică şi adevărată, dar care s-a transformat la scurt timp în coşmar. Asta a trăit Mirabela Dauer alături de cel de-al doilea ei soţ, Traian Popovici. Dar a suferit în tăcere timp de nouă ani, pentru că îi era ruşine de ce va spune lumea. „Am suferit foarte mult. Am fost călcată şi-n picioare. Şi la propriu şi la figurat. Dacă eram mai slabă, puteam fi acum pământ de flori. A fost foarte frumos la început. Eu sunt o persoană care, dacă pun suflet în ceea ce fac, nu fac nimic jumătate de măsură. Când iubesc, iubesc”, şi-a început mărturisirea cântăreaţa în emisiunea lui Cătălin Măruţă. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Naomi Campbell, model pentru fitzeNaomi Campbell, model pentru fitze
Petrecere mare pentru Naomi Campbell în weekendul care tocmai s-a încheiat. Modelul a împlinit 40 de ani, prilej cu care a adunat în jurul ei staruri de talie internaţională, precum Jennifer Lopez şi Mary J. Blige, Grace Jones sau Eva Herzigova. Evenimentul a avut loc la Hotel Du Cap, din Cannes şi evident a fost organizat de iubitul ei miliardar, Vladislav Doronin. „Lui Naomi i-a plăcut fiecare minut, a avut atât de multă energie şi a dansat toată noaptea. Părea mai mult o petrecere pentru cineva de 20 de ani”, a declarat o sursă. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Cum se ingrasa Matt Damon ... slabindCum se ingrasa Matt Damon ... slabind
Glume la Hollywood. Vara trecută George Clooney i-a dat partenerului său din seria Ocean's, Matt Damon, cheia vilei sale de pe malul lacului italian Como pentru ca acesta să se relaxeze în timp ce scăpa de câteva kilograme în plus. Doar că Damon se tot uita în oglindă şi observa că, în ciuda unui regim fizic şi alimentar draconic, hainele noi refuzau să-l cuprindă! Actorul a declarat că începuse să fie convins că suferă de o afecţiune opusă anorexiei, din moment ce era gras, dar lui i se părea că arată perfect. Bineînţeles, gol... ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Nevoia de implanturi ... la creierNevoia de implanturi ... la creier
În ziua de azi, dacă nu îţi măreşti bustul sau nu ai unul deja mărit de Mama Natură, nu prea ai cum să reuşeşti în industria muzicală din ţara noastră. Majoritatea cântăreţelor mioritice au apelat la bisturiul chirurgului estetician şi multe dintre ele nu s-au oprit doar la nivelul sânilor. Frumoasa Sorana Mohamad are însă altă problemă. Ceva mai sus! Nu, nici despre buze este vorba. Mai sus! Ei bine, fosta componentă a defunctei trupe A.S.I.A. a realizat că nu stă prea bine în privinţa IQ-ului. „Vreau să-mi fac implant de creier, măcar un gram! Se poate? Aş avea mare nevoie!”, anunţă bruneta în cotidianul Gardianul. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Megan Fox: sunt bisexualaMegan Fox: sunt bisexuala
Una dintre cele mai sexy femei din lume, actriţa Megan Fox, recunoaşte că este bisexuală, conform The Sun. Vedeta spune, însă, că nu s-ar culca cu o altă femeie bisexuală. "Eu cred că oamenii sunt născuţi bisexuali şi iau decizii sub presiunile societăţii. Nu m-aş întâlni niciodată cu o femeie care a fost bisexuală pentru că asta înseamnă că s-a culcat şi cu bărbaţi", a declara Fox. ... citeste toata stirea >>