Pamela Anderson, prima ceartă cu proaspătul soţ. Deja?

Nici bine nu s-au căsătorit, că deja au început scandalurile în paradis pentru Pamela Anderson şi actorul XXX, Rick Salomon. Şi cum adesea multe pornesc de la bani, Pammie s-a supărat foarte tare, atunci când a văzut că proaspătul ei soţior cheltuie mii de dolari la jocurile de noroc.

Totul a avut loc la o petrecere, la care a participat şi picantul cuplu. De la party nu a lipsit nici magnatul Sir Richard Branson, care l-a ispitit pe Salomon la un îndelungat joc de poker.

Se pare că sorţii i-au fost favorabili starului din filmele pentru adulţi, căruia nu-i venea să abandoneze jocul de cărţi. Deranjată de viciul partenerului, blonda siliconată şi-a ieşit din fire şi a făcut o scenă de isterie, de zile mari.

„De fiecare dată Rick spunea că e ultimul joc, însă nu-i venea să se lase. Câştigurile curgeau. Când, deodată, Pamela şi-a făcut apariţia în mijlocul lor. Cu zâmbetul pe buze şi-a luat soţul din anturajul cartofor şi s-au îndreptat spre camera VIP”, au declarat surse. Mai departe este uşor de imaginat ce s-a întâmplat! Anderson şi-a mustrat serios partenerul, gesticulând şi încruntându-se, a aflat The Sun.

„Era foarte clar că se certau. Ea tot dădea din mâini şi avea o privire foarte mânioasă”, au adăugat cei care i-au văzut. Cam devreme pentru prima ceartă într-un cuplu proaspăt căsătorit, nu?

Aparut in: 2007-10-13 00:23:06 Scris de: anca axenia
Sursa:
4 Tag-uri: Pamela Anderson,   XXX,   Rick Salomon,   jocurile de noroc,  


Ultimele articole din Barfa Celebritatilor


Citeste mai multe detalii despre articolul: Cei mai frumosi sani in 2008Cei mai frumosi sani in 2008
I-am admirat cu totii in reviste, pe diverse site-uri, online pe internet, pe usile caminelor studentesti sau pe geamurile soferilor de TIR si microbuze. Ne-au amuzat, instigat sau chiar au trezit in noi o admiratie profunda. Acum, sunteti invitati sa-i votati. Cu sanii ei marinimosi, cea mai noua venita in peisajului nud de pe plaiurile mioritice Nicola McLean, si-a atras multe fluieraturi atat de bine, cat si de rau. Jordan, nevasta lui Peter Andre, este una dintre cele sufocate de popularitatea sanilor ei, iar Carmen Electra, care a recidivat anul acesta, pe final, cu un pictorial incendiar in revista masculina Playboy nu mai are nevoie de nici o prezentare. Noua iubita a lui Hugh Heffner, iepurasul ucrainian Dasha Astafieva a devenit Miss Ianuarie 2009 a celebrei reviste Playboy, iar la evenimentul de investitura si-a dat chilotii jos, spre deliciul fotografilor si paparazzilor prezenti. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Kelly Brook se gandeste la un inel ... din partea iubituluiKelly Brook se gandeste la un inel ... din partea iubitului
Vârsta nu este un impediment în dragoste, tocmai de aceea Kelly Brook vrea să se mărite cu iubitul ei, Danny Cipriani, mai tânăr decât ea cu opt ani. Deşi a avut o lungă relaţie cu actorul Billy Zane, în vârstă de 42 de ani, „femeia perfectă” este abia acum sigură că şi-a găsit sufletul pereche. Legătura pe care o are cu jucătorul de rugby o face să se simtă mai mult decât fericită. „Îşi doreşte foarte mult să se căsătorească. Ea a ţinut cont de fapul că Danny este mai mic cu opt ani decât ea, aşa că nu a grăbit lucrurile. Dar nu s-a mai simţit niciodată aşa cu nimeni. Au discutat despre faptul că trebuie să se stabilească la casa lor şi evident să se căsătorească. Momentan nu vor să dezvăluie nimic, dar nu mai este mult şi îşi vor face publice planurile. Iar pentru Danny sentimentele sunt aceleaşi”, a mărturisit un prieten apropiat al cuplului. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Oare e insarcinata Mariah Carey ?Oare e insarcinata Mariah Carey ?
Deşi întreaga lume stă ca pe ace să afle dacă Mariah Carey este însărcinată, vedeta nu vrea să confirme nici în ruptul capului zvonurile. În plus, cântăreaţa sporeşte şi mai mult curiozitatea spunând că rămâne de văzut dacă aşteaptă un copil. Interpreta a recunoscut că este mereu întrebată dacă poartă în pântece un urmaş, dar preferă să răspundă vag în această privinţă. „Lumea mă întreabă constant dacă sunt însărcinată, dar nu îmi place să vorbesc despre asta prea mult. Mă gândesc la acest lucru ca la etapa următoare. Vom vedea”, a mărturisit cântăreaţa. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Intrebarea lunii: e oare Will Smith gay ?Intrebarea lunii: e oare Will Smith gay ?
Patroana unui bordel din Manhattan dezvaluie amanunte despre vizitele lui Will Smith la casa de toleranta pe care o conduce. Femeia spune ca are ca angajati 14 femei si doi barbati. De cele mai multe ori, celebrul actor a apelat la serviciile celor din urma. In luna august a anului trecut, actorul a fost banuit de o relatie de lunga durata cu impresarul sportiv, Martin Campbell. Sotia lui a negat acele informatii. Revista Forbes a alcatuit si anul acesta topul celor mai bine platiti actori de la Hollywood. Will Smith este campionul, cu 80 de milioane de dolari castigati intr-un singur an. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Moni, saruta din nou o femeie ... alo, Iri ?Moni, saruta din nou o femeie ... alo, Iri ?
Moni probabil trebuia să se nască în State. Nu de alta, dar, de ceva vreme, băcăuanca face tot ce îi stă în putinţă să imite starurile de sex feminin de peste Ocean, gen Britney Spears, Paris Hilton sau Lindsay Lohan. Petreceri nocturne non-stop, băutură şi mult desfrâu. După ce ne-a arătat de două ori cum arată o soţie de bărbat respectabil fără lenjerie intimă, fosta domnişoară Gabor s-a dat din nou în stambă într-un club de fiţe din Capitală. Cu lenjeria pe ea - probabil -, dar fără nicio urmă de decenţă. Ce a făcut?! Ei, s-a sărutat şi s-a mângâiat cu o bună prietenă toată noaptea, sub privirile „pofticioase” ale celorlalţi clienţi. Îmbrăcată sumar, doamna Columbeanu şi-a făcut apariţia în respectivul club „underground” în jurul miezului nopţii. În dreapta, trei prietene. În stângă, bodyguardul. Iri?! Ei bine, soţul era bine-merci acasă, pregătindu-se probabil de culcare. ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Sara Varone, parasita din cauza aparitiei intr-un calendarSara Varone, parasita din cauza aparitiei intr-un calendar
Nu poate fi şi lup sătul, dar şi miel întreg, spunea celebrul Miguel de Cervantes, într-una dintre renumitele sale lucrări. Ei bine, frumoasa Sara Varone s-a convins de justeţea acestor cuvinte pe pielea ei. Sau, mai precis, pe superbii ei nuri... Nuri pe care focoasa italiancă şi i-a dezvelit în faţa întregii ţări. Cum?! Foarte simplu. Prin intermediul unui calendar „fierbinte” realizat pentru revista For Man, varianta peninsulară. Evident, pentru cele 13 poze sexy - 12 luni plus coperta -, Sara a primit o sumă, potrivit presei din Cizmă, cu destule zerouri încât să nu mai facă absolut nimic în următorii mulţi ani de zile - numai că există şi reversul medaliei. Din cauza calendarului pe 2009, sexoasa showgirl a primit papucii de la iubitul ei, în 2008! ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: Eva Longoria ... nici, niciEva Longoria ... nici, nici
Eva Longoria Parker, vedeta din serialul de televiziune "Neveste disperate" a dezmintit zvonurile conform carora ar fi insarcinata sau grasa. Ea spune ca e doar un pic mai plinuta pentru ca a renuntat la exercitiile fizice peste vara. Intr-un interviu acordat revistei americane Allure, actrita de 33 de ani a declarat: "Am incetat sa imi mai lucrez corpul si am luat cam trei kilograme in greutate, care inseamna mult pentru o persoana scunda". ... citeste toata stirea >>

Citeste mai multe detalii despre articolul: La Hollywood se vorbeste despre Piratii din Caraibe 4La Hollywood se vorbeste despre Piratii din Caraibe 4
Zac Efron, starul din seria High School Musical se va alege cu cel mai mare onorariu din cariera sa de pana acum, dupa ce i s-a propus sa joace alaturi de Johnny Depp in Pirates Of The Caribbean 4, informeaza femalefirst.co.uk. Cei de la Disney Pictures se pare ca intentineaza sa-l inlocuiasca in viitor pe Johnny Depp cu mai tanarul Zac Efron si sunt dispusi sa-i ofere 10 milioane de dolari pentru ca tanarul actor sa joace in cea de-a patra parte a seriei blockbuster Pirates Of The Caribbean. ... citeste toata stirea >>