Ocean's Eleven (Ocean's Eleven - Faceti jocurile!)Distributie: George Clooney, Julia Roberts, Andy Garcia, Brad Pitt, Carl Reiner, Casey Affleck, Don Cheadle, Eddie Jemison, Elliott Gould, Matt Damon, Scott Caan, Shaobo Qin |
Dimensiune 640x480 |
|
Anul aparitiei :
2001 Durata : 117 minute Website oficial: Producator: Village Roadshow Productions, Warner Bros. Categorie : Actiune, Comedie, |
Regizor:
Steven Soderbergh Muzica: Imagine: Montaj: Stephen Mirrione Scenariul: Ted Griffin |
|
Detalii film: JOCI SAU NU? În Ocean’s Eleven - Faceti jocurile!, condamnatul carismatic si prefăcut Danny Ocean (GEORGE CLOONEY) este eliberat conditionat din închisoare si imediat începe să orchestreze cel mai nou plan al său: să realizeze cel mai îndrăznet jaf din istoria orasului Las Vegas. Tinta? Trei dintre cele mai renumite cazinouri din Vegas Strip: Bellagio, Mirage si MGM Grand. Adăpostit la o adâncime de 61 de metri sub bulevardul central Strip se află un seif care păzeste fiecare cent provenit din aceste cazinouri, patronate de Terry Benedict (ANDY GARCIA), un întreprinzător elegant si nemilos. Pe cât de nemilos pe atât de inteligent, Benedict nu ezită să facă orice crede el necesar pentru a obtine ceea ce vrea - fie el hotel sau fată. În acest caz, este vorba de hotelul lui Reuben Tishkoff (ELLIOTT GOULD) si de Tess (JULIA ROBERTS), fosta sotie a lui Danny Ocean, care s-a mutat în Las Vegas pentru a începe o nouă viată în calitate de custode la Galeria de Artă Bellagio. Un om cu care nu este bine să glumesti, Benedict este convins că datorită sistemului său de securitate high-tech, seiful principal situat sub Bellagio este impenetrabil. La fel ca si relatia sa cu Tess. Danny Ocean este de altă părere. Pentru a-si realiza planul său laborios, el adună o echipă de hoti talentati, crema cremei lumii interlope, care îi cuprinde pe: Rusty Ryan (BRAD PITT), complicele cel mai de încredere al lui Ocean, desemnat să se ocupe de rezolvarea tuturor detaliilor din cadrul echipei; Linus Caldwell (MATT DAMON), ale cărui degete iuti pot fura orice buzunar; Basher Tarr (DON CHEADLE), englezul expert în munitii; Reuben Tishkoff (ELLIOTT GOULD), care a fost dat afară cu forta din hotelul său de noul rege al Las Vegas-ului si acum a găsit ocazia de a se răzbuna; fratii Malloy, Virgil (CASSEY AFFLECK) si Turk (SCOTT CAAN), experti în mecanica auto si soferi; Frank Catton (BERNIE MAC), dealer de cărti profesionist si observator; Saul Bloom (CARL REINER), care este de părere că s-a retras din asemenea aventuri; Livingston Dell (EDDIE JEMISON), ochii si urechile echipei, a cărui muncă de ambele părti ale legii l-a transformat într-un expert în sistemele de supraveghere capabil de a pătrunde în cele mai sofisticate sisteme de securitate; si Yen (SHAOBO QIN), un acrobat chinez ale cărui talente unice l-au făcut persoana perfectă pentru a se strecura chiar si prin gaura cheii. Când? Noaptea în care are loc meciul de box pentru titlul de campion la categoria grea dintre Lennox Lewis si Wladimir Klitschko. Prada? Deoarece comisia Nevada Gaming stipulează că un cazinou este obligat să aibă în seif o rezervă suficientă de bani lichizi pentru a acoperi fiecare fisă de joc din cazinou, într-o noapte cu un meci de box, seiful contine cu certitudine cel putin 150 de milioane de dolari. 150 de milioane de dolari. Împărtite la 11. Faceti dumneavoastră calculul. 11 oameni, trei cazinouri, toate o dată, într-o singură spargere îndrăzneată. În oricare alt oras, ei ar fi băietii răi. WARNER BROS. PICTURES prezintă, în asociere cu VILLAGE ROADSHOW PICTURES si NPV ENTERTAINMENT, o productie JERRY WEINTRAUB/SECTION EIGHT, Ocean’s Eleven (Ocean’s Eleven - Faceti jocurile!), cu (în ordine alfabetică): GEORGE CLOONEY, MATT DAMON, ANDY GARCIA, BRAD PITT si JULIA ROBERTS. Din distributie mai fac parte următorii actori: CASEY AFFLECK, SCOTT CAAN, DON CHEADLE, ELLIOTT GOULD, BERNIE MAC si CARL REINER. Filmul este regizat de STEVEN SODERBERGH si produs JERRY WEINTRAUB după un scenariu de TED GRIFFIN. Co-producător este R.J. LOUIS. JOHN HARDY, SUSAN EKINS si BRUCE BERMAN sunt producători executivi. JEFFREY KURLAND este pictor de costume, STEPHEN MIRRIONE A.C.E. este monteur, PHILIP MESSINA este scenograf, iar muzica este compusă de DAVID HOLMES. Ocean’s Eleven - Faceti jocurile! este distribuit international de WARNER BROS. PICTURES, an AOL TIME WARNER COMPANY, si în anumite teritorii de VILLAGE ROADSHOW PICTURES. |