Cat de beata poate fi ... Naomi Campbell
Viaţa lui Nomi Campbell pare să fie o petrecere nesfârşită. Însă semnele nopţilor nedormite au fost destul de vizibile atunci când aceasta a părăsit restaurantul Cipriani din Londra, în cursul zilei de luni. Campbell nu a fost prea dornică de a fi fotografiată, aşa că s-a întors din drum atunci când i-a remarcat pe paparazzi la ieşire. Şi-a făcut până la urmă curaj să iasă, dar a început să ţipe la ei, supărată că reprezentanţii presei nu mai conteneau cu pozele. Într-un final, a reuşit să ajungă la maşina care o aştepta.
Deşi pe numele lui Naomi Campbell există mai multe acuzaţii iar condamnarea la închisoare pare iminentă, nimic nu a împiedicat-o pe vedetă să petreacă prin toată Europa. Mai întâi s-a distrat la Cannes, apoi a ajuns la Mediterana cu noul ei amorez, Marcus Elias. Pe toată durata călătoriei, cei doi s-au sărutat şi s-au îmbrăţişat. Cuplul a devenit inseparabil. Dar vacanţa s-a terminat şi se pare că programul încărcat al supermodelului a început să îşi spună cuvântul. Iar acest lucru a fost destul de vizibil luni, atunci când a trebuit să fie ajutată de prieteni pentru a părăsi resturantul Cipriani şi a ajunge în siguranţă în maşină. Naomi nu a fost singura celebritate din local, David Cameron, liderul conservatorilor britanici, a putut fi şi el văzut la restaurant, la fel şi Simon Cowell. Cei doi se pare că au luat masa împreună. Şi Liz Hurley a fost prezentă, împreună cu soţul ei, Arun Nayar.
Naomi a ajuns în Anglia după ce a făcut o croazieră de lux în jurul insulei Capri, alături de noul ei prieten, Marcus, pe care l-a întâlnit la o petrecere Vogue, în Sao Paulo, Brazilia, în cursul lunii februarie. Deşi cândva se vorbea despre o posibilă logodnă, gurile rele au lansat ipoteza unei despărţiri. Dar acest lucru a fost contrazis de cei doi porumbei, şi nu prin cuvinte: pur şi simplu, ei s-au lăsat fotografiaţi sărutându-se într-un restaurant din Cannes, luna trecută.Deocamdată însă, Campbell are de trecut un mare hop. Ea va răspunde în faţa legii pentru şase capete de acuzare, dintre care trei vizează atacuri asupra poliţiştilor. Diva podiumurilor riscă să petreacă în închisoare cel puţin şase luni, dar acest lucru nu a împiedicat ca, la câteva zile după scandalul de pe aeroportul londonez Heathrow, să fie desemnată noua imagine a celebrei case de modă Yves Saint Laurent.
Aparut in: 2008-06-19 09:45:37 Scris de: Andrei V
Sursa:
Ultimele articole din Barfa Celebritatilor
Am facut sex cu ... Lady Di!
Deşi procesul pentru aflarea vinovaţilor de moartea Prinţesei Diana s-a încheiat, ştirile care au au în centru pe Lady Di sunt departe de a înceta. Paul Burrell, majordomul regal, care a căzut în dizgraţie în urma declaraţiilor mincinoase, loveşte din nou. Bărbatul s-ar fi lăudat faţă de fratele soţiei sale, Ron Cosgrove, că era chemat să facă sex 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. „Burrell spunea că Diana era atât de doritoare... De asemenea, el mi-a mărturisit că a găsit-o pe Regină dezbrăcată”, a declarat Cosgrove. Ron a dezvăluit de asemenea că, după moartea Dianei, majordomul ar fi scos trei cufere pline din Palatul Kensington şi le-a ascuns în podul casei mamei soacre. ...
citeste toata stirea >>
1,2,3,4,5 ...... 6! Angelina Jolie mai vrea un copil!
Încă un copil pentru Angelina Jolie! Se pare că actriţa şi-a pus în cap să-şi facă echipă de fotbal. Şi nu mai are mult. Zilele acestea, toată lumea se aşteaptă ca din clipă în clipă vedeta să dea naştere celor două fetiţe gemene pe care le poartă în pântece de mai bine de opt luni. Dar iată că fetiţele nu sunt de ajuns pentru Angelina şi partenerul său, Brad Pitt. Acum umblă vestea că perechea ar mai adopta un copil. Cei doi au deja trei micuţi adoptaţi: Pax, Maddox, Zahara. La aceştia, se adaugă Shiloh, care este fetiţa lor naturală. Se pare că cel de-al şaptelea copil va fi din Etiopia. „Angie şi Brad îşi doresc un copil african de ani de zile. Iniţial plănuiseră să îl primească în familia lor pe micuţ după adopţia lui Pax de anul trecut însă între timp, actriţa a rămas însărcinată şi planurile s-au schimbat”, a spus o sursă din anturajul vedetei. ...
citeste toata stirea >>
Unora nu le place sa faca sex ... cu Keira Knightley!
Unii ar putea să spună că este extrem de bine să fii actor. Dar scenele de sex cu una dintre cele mai fierbinţi vedete de la Hollywood se poate transforma într-un adevărat chin. Cel puţin aşa a fost pentru frumosul star scoţian, James McAvoy.
Vedeta din „Atonement”, care a avut parte de scene incendiare alături de frumoasa Keira Knightley, mărturiseşte că scenele alături de partenera sa din film nu au fost aşa de amuzante. „Nu prea m-am bucurat de ele. În primul rând, pentru că nu eşti îndrăgostit de acea persoană. Din fericire, există cineva dincolo de filmări pe care ai vrea să săruţi. Face ca totul să pare puţin cam ciudat”, a mărturisit actorul. Din fericire pentru James, el nu a trebuit să se aproprie prea mult de frumoasa Angelina Jolie, în ultimul lor film, „Wanted”. Un sărut nu se pune la socoteala, nu-i asa? ...
citeste toata stirea >>
Ashanti si Nelly, noul cuplu din muzica ?
Cântăreaţa Ashanti a fost cât se poate de secretoasă în ceea ce priveşte relaţia ei cu rapper-ul Nelly. Dar a rupt însă tăcerea în cursul zilei de duminică, când a participat la meciul din campionatul naţional, dintre Lakers şi Celtics.„Eu şi Nelly suntem buni prieteni. Ne întâlnim şi ieşim mult împreună. Este greu să faci parte din domeniul muzical, aşa că e bine să mai ai din când în când momente de relaxare”, a declarat cântăreaţa de 27 de ani. Cât despre zvonurile care vorbesc de o posibilă logodnă a celor doi, vedeta se apără: „Nu, nu, nicio logodnă. Dar cu siguranţă în viitor”, a adăugat cu un zâmbet plin de subînţeles Ashanti. ...
citeste toata stirea >>
Mark Wahlberg spune da
Actorul Mark Wahlberg se va casatori cu iubita sa, Rhea Durham, in vara anului 2009. Pana atunci, la toamna, Rhea va naste cel de-al treilea copil al cuplului. Mark Wahlberg si Rhea Durham mai au o fiica, Ella Rae, de patru ani, si un fiu, Michael, in varsta de doi ani. "Am fost foarte norocosi. Amandoi am asteptat si am muncit mult la construirea acestei relatii. Acum vrem sa facem lucrurile cum trebuie", a declarat Wahlberg. Wahlberg nu a dezvaluit detalii cu privire la planurile lor pentru ceremonie. ...
citeste toata stirea >>
O sarcina te face creativa cand e vorba de sex - Angelina Jolie
Cea mai cunoscută mămică de la Hollywood, Angelina Jolie, a vorbit despre realaţia sa cu Brad Pitt şi despre planurile lor de a-şi extinde familia. Cu toate că amândoi îşi doreau copii la fel de mult, faptul că actriţa poartă gemeni în pântece a fost o mare surpriză. „În mod cert nu ne aşteptam să fie doi. Aşa că trecerea de la patru copii la şase ne-a cam şocat un pic. Cu toate acestea, noi am fost mereu doi oameni cărora l-au plăcut provocările. Oricum, mama şi tatăl lui Brad sunt pregătiţi să ne mai ia din sarcini. Au promis că vor veni să ne sprijine”, a spus actriţa, care se bucură nespus că îi vin ajutoare. ...
citeste toata stirea >>
Vin Diesel e tatic
Frumoasa Paloma Jimenez, model mexican de succes, a reuşit să îl facă pe Vin Diesel tătic. Tânăra cu înfăţişare exotică i-a dăruit actorului o fetiţă. Starul din filmul „xXx”, care va împlini 41 de ani pe 17 iulie, a primit astfel cel mai frumos cadou din viaţa lui. Cei doi au fost extrem de discreţi, ţinând secretă sarcina modelului în vârstă de 24 de ani. Acum însă ei au intrat într-o nouă etapă din viaţa lor ...
citeste toata stirea >>