Christian Bale, urmatorul Terminator. Sau John Connor
Christian Bale va interpreta rolul rebelului
John Connor în viitoarele trei filme ale seriei “
Terminator”. Actorul a început deja să filmeze la primul din ele, “Terminator Salvation: The Future Begins“, iar în scurt timp, îl va întruchipa din nou pe supereroul Batman în “The Dark Knight“, un sequel la “
Batman Begins” în care va putea fi văzut în rol negativ şi regretatul Heath Ledger.Oficialii companiei Halcyon, care se ocupă de viitoarea producţie s-au declarat foarte mulţumiţi de alegerea făcută: “Este un actor al actorilor, aşa că suntem foarte mândrii. Christian a fost prima noastră alegere, este un mare fan al Terminatorului, aşa că suntem foarte norocoşi, a declarat Kubicek, unul din reprezentanţii companiei.
“Terminator Salvation: The Future Begins” va fi regizat de McG (”Charlie’s Angels”), rapperul Common şi Sam Worthington fiind anunţaţi până acum ca siguri pentru distribuţia SF-ului. Secretul asupra acţiunii peliculei este păstrat cu grijă de producători, care nu doresc să dezvăluie nici dacă actualul guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger, se va implica în proiect.
Aparut in: 2008-05-22 21:27:21 Scris de: Andrei V
Sursa:
3 Tag-uri:
Christian Bale,
Batman,
Terminator Salvation,
Ultimele articole din Filme si Cinema
Indiana Jones 4 cucereste si Box Office-ul american
Cea de-a patra parte a celebrei serii Indiana Jones a ocupat pozitia fruntasa in clasamentul incasarilor din SUA, reusind sa sa adune in weekend-ul premierei peste 100 de milioande de dolari Lansat la 19 ani de la ultimele aventuri ale celebrului arheolog, Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull ar putea chiar totaliza 151 de milioane de dolari in primele cinci zile de la lansare potrivit previziunilor specialistilor. In aceasta ultima parte, Harrison Ford intra din nou in pielea lui Indiana Jones si se lupta cu agentii sovietici in incercarea de a tine departe de ei un misterios craniu de cristal cu puteri paranormale. ...
citeste toata stirea >>
Megatron - castigatorul roman al Festivalului de la Cannes
Tanarul regizor roman Marian Crisan a castigat premiul Palme d'Or pentru scurtmetraj la cea de-a 61-a editie a Festivalului de film de la Cannes pentru filmul Megatron.Premiul a fost inmanat de presedintele sectiunii Cinefondation si al celei de scurtmetraj, Hou Hsiao Hsien. Este prima data cand Marian Crisan participa la Festivalul de la Cannes. ...
citeste toata stirea >>
Marele Premiu la Cannes castigat de un film francez!
Pelicula franceza Entre les murs de Laurent Cantet a castigat, duminica, premiul Palme d'Or pentru lungmetraj la editia a 61-a Festivalului de Film de la Cannes. Entre les murs, cel de-al treilea film francez in competitia oficiala de la Cannes, a spulberat predictiile criticilor si ale presei si a plecat acasa cu mult-ravnitul trofeu. Lungmetrajul spune povestea lui Francois, un tanar profesor de franceza, care preda intr-un colegiu parizian cu probleme. Acesta nu ezita sa-si infrunte elevii,lansandu-le diverse provocari. Insa invatarea democratiei poate presupune, uneori, adevarate riscuri. Lista completa a castigatorilor celei de-a 61-a editii a Festivalului de la Cannes, desfasurat in perioada 14-25 mai: ...
citeste toata stirea >>
Exista Aragon in Pamantul Mijlociu al lui The Hobbitt
Guillermo del Toro, regizorul ambelor filme “Hellboy”, se pregăteşte să descopere lumea Pământului de Mijloc, în cele două filme “The Hobbit” plănuite de studiourile New Line Cinema. Regizorul doreşte, pe cât se poate, să apeleze la aceeaşi actori ce au apărut în “Lord of the Rings“: “Sunt totalmente pentru păstrarea actorilor care au apărut în primele trei părţi, în funcţie de cât de încărcat au programul şi cât de dornici sunt aceştia”. Ian McKellen, interpretul lui Gandalf, şi Andy Serkis, “preţiosul” Gollum, au fost contactaţi de producători şi din câte se pare îşi vor relua rolurile. Discuţia se poartă acum în jurul unui alt personaj, care nu apare în versiunea originală a “Hobbitului”, scrisă de J.R.R. Tolkien, dar care este dorit pe ecran. ...
citeste toata stirea >>
„Peter Pan: Intoarcerea in Tara de Nicaieri” se lanseaza pe DVD
La aproape 50 de ani de cand Disney l-a lansat in lumea desenelor animate, Peter Pan isi continua aventurile odata cu „Intoarcerea in Tara de Nicaieri” alaturi de Capitanul Hook, Zana Clopotel, Baietii Pierduti si... Jane, fiica lui Wendy, intr-o productie Disney plina de farmec si magie, care ne reda credinta in povesti. ...
citeste toata stirea >>
George Lucas se gandeste la Indiana Jones 5
Ultimul film al seriei Indiana Jones a fost prezentat in avanpremiera mondiala la Cannes, iar parerile de dupa vizionare s-au impartit, cum era de asteptat, in bune si rele. Criticii europeni au fost nemilosi cu Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull, aruncand in stanga si-n dreapta cu recenzii deloc laudative, in timp ce criticii de peste ocean au primit favorabil noile aventuri ale celebrului arheolog. Cu ocazia proiectiei filmului la Cannes, producatorul George Lucas a dezvaluit cate ceva despre planurile de viitor, pe care le are in ceea ce priveste viitorul popularei serii, regizate de Steven Spielberg. "Nici macar nu le-am spus asta lui Harrison si Steven, dar am o idee pentru a-l transforma pe Shia LeBeouf in personajul principal pentru urmatorul film, si sa-l readucem pe Harrison in actiune, asa cum a facut Sean Connery in ultimul film. Nu vad de ce nu ar functiona", a spus Lucas. ...
citeste toata stirea >>
Regele Lear - Anthony Hopkins
Anthony Hopkins, Gwyneth Paltrow si Keira Knightley vor juca intr-o noua adaptare cinematografica a tragediei shakespeariene King Lear/Regele Lear, potrivit unui anunt facut la Festivalul de la Cannes de producatorii filmului.
Keira Knightley va interpreta rolul Cordeliei, mezina regelui, care va fi portretizat de Sir Anthony Hopkins, iar Gwyneth Paltrow va juca rolul lui Regan, fiica mijlocie si tradatoare a regelui Lear. Nu se stie inca cine va prelua rolul lui Goneril, fiica cea mai mare a regelui. Filmul va fi unul cu buget redus, de doar 35 de milioane de dolari, si va contine scene de lupta epice, potrivit producatorilor. Scrisa intre 1603 si 1606, Regele Lear este una dintre cele mai ecranizate piese shakespeariene, cea mai cunoscuta adaptare a piesei fiind cea cu Laurence Olivier in rolul regelui. ...
citeste toata stirea >>