„Nevasta disperată” Eva Longoria a hotărât că locul cel mai bun în care ea şi partenerul ei, Tony Parker, să rostească jurăminte de dragoste este Parisul. Şi cum până la nunta din iulie nu mai este mult, actriţa a zburat până în capitala Franţei, pentru a stabili locaţia exactă, anunţă Female First.
Însoţită de două prietene, Eva a făcut o vizită bisericii „St. Germain L’Auxerrois”, poziţionată în apropierea Muzeului Louvre, după care s-a relaxat prin magazinele luxoase. Ceva mai târziu, actriţa în vârstă de 32 de ani, a luat cina în compania mamei şi a fratelui viitorului soţ în restaurantul Apicius. „Ambianţa dintre ea şi ceilalţi doi era foarte caldă şi familială”, a povestit unul dintre ospătarii localului.
La foarte puţin timp după vizita în ţara de origine a baschetbalistului Tony Parker, vedeta s-a întors la programul obişnuit, ea fiind ocupată cu realizarea unui pictorial pentru compania de produse cosmetice L’Oreal.
Alte articole aparute in aceasta sectiune |
Rocsana Marcu - platita cu 5000 de euro pe episod Invitata sa joace in telenovela "Chiquititas" un rol de guvernanta "rea", apetisanta Rocsana Marcu a acceptat pentru frumusica suma de 5.000 de euro / episod. Daca socotim putin ca serialul are 80 de episoade, prima parte si inca alte 80 - cea de-a doua, asta inseamna ca la terminarea filmarilor, vedeta isi va rotunji putintel bugetul. Asa ca are toate sansele sa-si schimbe masina cu care se plimba de cinci ani, un SAB negru, decapotabil ... citeste mai multe >> J.Lo, nevastă disperată. În variantă spaniolă Jennifer Lopez nu mai are nevoie de nicio prezentare! Soţia lui Mark Anthony este cântăreaţă, dar şi actriţă. A cucerit mulţi bărbaţi cu posteriorul ei bombat, printre care se numără Ben Affeck, P. Diddy, ca să nu mai punem la socoteală cele două căsătorii eşuate cu ospătarul Ojani Noa şi dansatorul Chris Judd. De data aceasta, cucerirea vine pe plan profesional: televiziunea „Univision” i-a propus portoricanei să joace în varianta spaniolă a serialului „Neveste disperate”, în traducere „Amas de Casa Desesperadas”. Cu siguranţă solistei latino nu îi va fi greu să-şi intre în rol, dar se poate inspira cu uşurinţă din viaţa reală, mariajul ei cu Anthony fiind unul destul de solid şi ... citeste mai multe >> O baita cu Laura Andresan Tot mai multe vedete isi spala vasele, sosetele si dintii in fata unei camere. Grilele TV s-au umplut de reality-show-uri. Cel mai nou se cheama „Interzis“, se da pe B1 si o are ca protagonista pe diva porno Laura Andresan, care sustine ca, daca vom sta cu ochii pe ea, vom vedea tot felul de chestii socante, de la batai intre fete la scene de sex. Booon. Acuma sa va spun ce s-a intimplat intr-unul din primele episoade. S-a intimplat ca, impreuna cu o prietena, Laura a facut tort, apoi, baita cu spuma (nu va agitati, purtau costume de baie), apoi s-a tavalit nitel pe covor, s-a mieunat si si-a aratat ghearele (tot cu prietena, da' iar nu e cazul sa va imaginati cine stie ce erotisme), dupa care s-a dus ... citeste mai multe >> Gina Ivascu si-a scos fetita in lume Realizatoarea emisiunii Verissimo, Gina Ivascu, devenita Tanase dupa casatoria cu Andu, a sarbatorit-o acum cateva zile pe fetita ei, Sara, care a implinit doua luni. Copila va fi botezata in iunie, nasii ei fiind Adriana Bahmuteanu si sotul acesteia, Silviu Prigoana, care le-au fost si nasi de cununie. Micuta Sara nu mai este alaptata la san, astfel ca parintii au grija de ea cu randul, ziua Gina, iar noaptea Andu. ... citeste mai multe >> Iri si Moni cu ochii pe ziaristi Sotii Columbeanu au fost prezenti luni seara la Gala premiilor Nationale de Televiziune, in Sala Amfiteatru a TNB. Desi reality-show-ul "Irina by Monica Columbeanu" de la B1 TV nu a fost nominalizat la nici o categorie, Iri si Moni au urmarit decernarea premiilor timp de doua ore. Printre castigatori s-au numarat Robert Turcescu (talk-show), Adelin Petrisor (reportaj), "La urgenta" ... citeste mai multe >>
Salariul lui Andrei Gheorghe, dat publicitatii |