Adela Popescu se apuca de afaceri
Aparut in: 2007-03-01 08:13:00 Scris de: sis
Sursa:
Tipareste |
Trimite prin YM
Frumoasa actriţă de telenovele, Adela Popescu, s-a hotărat să pună osul la treabă şi să-şi întemeieze propria afacere. Viitoarea investiţie se dovedeşte a fi una de familie, întrucat cei implicaţi vor fi atat fraţii săi: Călin (27 de ani) şi Bogdan (29 de ani), dar şi mama vedetei, a aflat Story. Adela s-a gandit la deschiderea unei pensiuni, ce va fi situată pe meleagurile natale ale actriţei, în împrejurimile oraşului Ramnicu Valcea, unde, de altfel, cei trei fraţi au achiziţionat cu ceva timp în urmă un teren la un preţ avantajos.
Iniţial, locul urma să fie pus în vanzare, cand îi va creşte valoarea, însă tanăra de 21 de ani s-a gandit să-l exploateze altfel. După spusele Adelei, pensiunea va fi un loc de refugiu pentru weekend, iar turiştii vor beneficia de servicii de calitate. Specialităţile culinare vor fi gătite chiar de mama actriţei şi cantăreţei care, după laudele fiicei, este o maestră în bucătărie.
Şi pentru că şi ea este un tanăr talent, Adela s-a gandit şi la cei mai puţin norocoşi. Astfel, că în pensiunea ei se vor prezenta expoziţii de pictură şi de sculptură, se vor susţine recitaluri şi chiar se vor pune în scenă mici piese de teatru. Bineînţeles că din peisaj nu putea lipsi Dan Bordeianu. Iubitul vedetei o va ajuta şi el pe Adela să îşi ducă visul la capăt. Nu ştim dacă o va susţine financiar sau doar moral. Însă dacă la mijloc vor fi şi banii, nu este exclus ca în cazul unei despărţiri, actorul să îşi dorească partea. Dar pană atunci, vom trăi şi vom vedea. Cine ştie, poate că vor fi şi subiect de telenovelă!